• +40 744 912 742
  • 24 / 24

“Iubirile” Regelui

“Iubirile” Regelui

“Iubirile” Regelui

Rupt parcă din paginile de istorie naţională se remarcă un personaj carismatic care nu numai că face parte din istorie, dar a şi scris istorie – MS Regele Mihai I al României. Încoronat rege pentru prima dată în 20 iulie 1927 domnind până în 8 iunie 1930 şi a doua oară în 6 septembrie 1940 până în decembrie 1947, este cel mai apreciat cap regal al României, mai ales pentru implicarea sa în al doilea război mondial.

Acesta a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947 fiind ameninţat cu izbucnirea unui război civil şi cu moartea a aproximativ 1000 de studenţi aflaţi în închisorile comuniste. Confruntat cu riscul vărsării de sânge, regele Mihai a cedat şi a semnat, la 30 decembrie actul abdicării, acesta continuând să trăiască în exil. Pe lângă pasiunea şi priceperea pe care o avea în arta războiului şi mai ales în aviaţie, acesta mai avea o mare iubire, iubirea pentru automobile. Primul său automobil l-a primit la vârsta de 8 ani, un Morris fabricat în 1927.

De-a lungul vieţii acesta a agonisit un număr de 38 de autovehicule printre care se numără şi un Rolls-Royce şi o Hispano-Suiza. Preferatele lui fiind un Mercedes Benz 540k şi un Jaguar SS 100.

Pasiunea lui trecând peste graniţe, primeşte chiar şi un jeep militar aparţinând generalului Patton. Din dragostea lui pentru maşini în 2011 a inaugurat la domeniul de la Săvârşin – Muzeul Regal al Automobilului.

“Iubirile” noastre pe 4 roţi ne fac pe toţi să le adunăm şi să avem grijă de ele, chiar şi pe ceri din familii regale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *